Cetatea a fost construită în secolul 11–12., denumirea ei provenind de la numele stăpânului său păgân, Apor Szilamér, care, conform legendei, revenea de regulă aici ca să se închine zeilor străvechi.
Prima atestare documentară are loc, în urma unei împărţiri teritoriale între baronii secui, în 1360. Fiind greu accesibilă, nu prea apare în documente. La sfârşitul secolului XVII. incinta a fost abandonantă în favoarea castelului Apor din Turia şi s-a ruinat cu timpul. Existau două incinte, una exterioară cu ziduri înalte de 4 m şi una interioară cu ziduri înalte de 5-6m, situată cu 30 m mai sus ca prima şi centrală de un turn cu 4 niveluri şi înălţime de aproximativ 20 m, prăbuşit la un cutremur din deceniul 7 al secolului XX. Există şi o legendă locală privind cetatea, imortalizată de către scriitorul Jokai Mor.
Frumuseţea şi misterul din jurul cetăţii i-a inspirat pe mulţi scriitori, legenda Cetăţii Bálványos fiind prelucrată, printre alţii, şi de către Jókai Mór, respectiv Benedek Elek.
La cetate se poate ajunge pe jos în 1/2-1 ore, din centrul staţiunii, luând-o pe drumul marcat cu cruce roşie.
LEGENDA BÁLVÁNYOSULUI
De numele Băilor Bálványos şi al munţilor înconjurători se leagă multe legende. Deasupra staţiunii, pe vârful muntelui, stă de veghe ruina cetăţii Bálványos, construită de peste 1.000 de ani, ridicată din pietre uriaşe. De-a lungul istoriei, cetatea a rezistat la mai multe atacuri ale hoardelor tătarilor şi a rămas singura pe care nu au reuşit să o cucerească. Numele cetăţii provine din perioada în care locuitorii acestor zone, fiind idolatrii, au fost forţaţi să se creştineze (n.r.: bálvány ¬ idol). De aici şi numele de Cetatea păgânilor. Se spune că stăpânii cetăţii continuau să se închine idolilor şi că primul rege al Ungariei, Ştefan cel Sfânt, a purtat în van război cu ei. Conform legendei, timp de câţiva ani, coroana Ungariei a fost păstrată în această cetate, iar stăpânului, numit Apor, nu-i păsa de faptul că a fost blestemat pentru acest gest chiar de Papa de la Roma. Cetatea a fost locuită până în anul 1603, când ultimul descendent al familiei Apor a murit, iar soţia lui s-a mutat în satul apropiat, Turia. Se spune că şi în prezent cei care se încumetă să urce şi să-şi petreacă noaptea printre ruinele cetăţii au parte de trăiri senzaţionale: pot auzi galopul şi nechezatul cailor, râsete de femei, zgomot de armă sau zăngănit de lanţuri…
în ghidul meu
what's nearby
